Ştiinţa a renunţat la ideologia condusă de expresia: “Credere et non quaerere”, separându-se de Biserică şi renunţând la principiile morale, având posibilitatea de-a studia mai bine corpul uman prin deschidere de cadavre şi studiere de mai îndeaproape a organelor.
Leonardo da Vinci este creatorul iconografiei anatomice moderne. Acesta a desenat cu cărbune şi cretă 750 de planşe reprezenând părţi ale corpului uman, după disecările făcute de doctorul Marc’ Antonio Della Torre ce se consideră că ar fi venit la Suceava spre a-l trata pe marele domnitor Ştefan cel Mare. Aceste planşe au fost descoperite abia după două secole, uimind pe toată lumea prin acurateţea şi priceperea cu care fuseseră realizate.
Alt medic celebru a fost Andres Vesal, cel care a demonstrat colegilor săi existenţa valvulelor semilunare ale aortei şi care a publicat la Basel în 1543 tratatul “De humani corporis fabrica” (tr. Despre alcătuirea corpului omenesc) – tratat în care arăta greșelile făcute de profesorii săi, printre care şi Galen, în predarea cursurilor.
Aureolus Theophrastus Bombastus von Hohenhein, numit îndeobște Paracelsus, a fost unul dintre cei mai iluștri medici ai aceștei vremi, deoarece se baza pe practică, nu pe teorie, iar în timpul în care a fost profesor, acesta prefera să ducă elevii la paturile bolnavilor, pentru a simți mai îndeaproape suferința trăită de pacient. Paracelsus punea mai presus de orice devotamentul: “Medicul trebuie să se gândească zi și noapte la pacientul său, căruia să-i dedice toată puterea de gândire și tot bunul-simț”, sau le mai spunea studenților: “Medicul se cuvine a fi servitorul, iar nu dușmanul naturii; de aceea, să nu ridice, prin intervenția lui necugetată, piedici în calea vindecării”.
Ambroise Paré a fost un bărbier chirurg în armata care lua parte în campania din Italia. Acesta publică în 1552, cartea în limba franceză “Apologia și tratatul cuprinzând călătoriile făcute în multe locuri”, unde se autointitulează “chirurg al regelui”. Mai târziu, acesta a devenit într-adevăr chirurgul regelui Henric al II-lea, al lui Francisc al II-lea și Carol al IX-lea. Acesta a învățat medicina din “cartea vieții”, în lipsa tratatelor lui Galen și a manualelor uzuale.
